Argumentul nopții nu e visul
argumentul nopții nu e viața
nu cauți nu găsești paradisul
nu visezi nu ajungi diminrața
Argumentul nopții nu e viața
argumentul nopții nu e moartea
Dumnezeu de face-n mine piața
niciun înger nu-și găsește partea
Argumentul nopții nu e moartea
nu cauți nu găsești paradisul
la ce pagină se deschide cartea
argumentul nopții nu e visul
Argumentul nopții nu e viața
prea dulce moarte care-i povața
Costel Zăgan, CEZ(E)ISME II
Unde-i cerul fără margini
unde-i legea și morala
lumea toată-i în paragini
iadu-i ține socoteala
Unde-i legea și morala
unde e albastrul pur
pustia-și întinde poala
nu e nimeni împrejur
Unde e albastrul pur
lumea pare în paragini
toate-au dispărut v
une-i cerul fără margini
Unde-i legea și morala
doar prostia trumfala
Costel Zăgan
Dumnezeu ca unitate de măsură
când omu-i infinitul cel mai mic
Doamne taci poetule din gură
că nu ești Prâslea cel voinic
Când omu-i infinitul cel mai mic
slujit a fost de Dumnezeu ca om
doar omul să se ridice câteun pic
numai umbra rămânând sub pom
Slujit am fost de Dumnezeu ca om
Doamne taci poetule din gură
la El doar în genunchi ajunge-vom
Dumnezeu nu-i unitate de măsură
Nici omul infinitul cel mai mic
din Dumnezeu cu Dumnezeu mă ridic
Costel Zăgan, CEZ(E)ISME II
Îmi cad frunzele în brațe
prea iubite prea iubite
gata sunt să mă înhațe
pur și simplu dinamite
Prea iubite prea iubite
să mă pierd între culori
Eminescu și cu Mite
agățatu-m-au de nori
Nu mă pierd între culori
gata sunt să mă înhațe
nenăscut nu poți să mori
îmi cad frunzele în brațe
Prea iubite neiubite
ce zei v-au lăsat gravide
COSTEL ZĂGAN, CEZ(E)ISME II
.jpg)
Amar ca moartea
soarele de ce apune
cine-i ține partea
lună de cărbune
Soarele de ce apune
norul n-are pipă
Dumnezeu în glume
lumea înfiripă
Norul n-are pipă
cine-i ține partea
noapte albă risipă
amar(ă) ca moartea
Soarele unde apune
început sfârșit de lume
Costel Zăgan
Mâna iernii nu dărâmă
vara de pe chipul tău
nici târându-se o râmă
n-o să zboare peste hău
Vara de pe chipul tău
n-o îngrămădești în șip
făcând bine din ce-i rău
crești al frumuseții chip
N-o îngrămădești în șip
nici târându-te o râmă
moartea-n fire de nisip
mâna iernii n-o dărâmă
Vara din poemul tău
degheață-i însă mereu
COSTEL ZĂGAN, LITERATURA DE AZI, 17 IANUARIE 2024
.jpg)
Haina copilăriei mi-e mică
tinerețea-i demodată
altă vârstă mă ridică
cerându-mi să-i fiu tată
Tinerețea-i demodată
bătrânețea-mi vine bine
tare-aș mai iubi o fată
niciuna însă nu-mi vine
Bătrânețea-mi vine bine
altă vârstă mă ridică
buzunarele cu ce-s pline
haina copilăriei mi-e mică
Tinerețea-i demodată
(și nici moartea nu mă cată)
Costel Zăgan
Primejdia-i să nu-ți pese
primejdia-i să nu-nțelegi
când omul face fețe-fețe
nebunii-i schimbi pe regi
Primejdia-i să nu-nțelegi
primejdia-i a nu pricepe
pietrele-s cele mai blegi
și caii fug doar după iepe
Primejdia-i a nu pricepe
când omul face fețe-fețe
e degerată una dintre cepe
primejdia-i a nu pricepe
Primejdia-i să nu-nțelegi
libertatea prima dintre legi
Costel Zăgan
Poemul are chef să moară
numai pe buze de fecioară
în gura fragedă ca mura
să-i facă cititorului figura
Ca să-l găsească pe-ntuneric
în orice colț șochează sferic
doar mâna dulce de femeie
de orice taină să-l descheie
Doamne tot n-ai observat
consum mereu același pat
să ardă totul de sub mine
până răsar pe cer lumine
Poemul ce mă destrupează
în fiecare noapte de amiază
Costel Zăgan
Cad frunzele
pe toamnă
să te bântuie
Doamnă
Din toamnă
împărțite
înseamnă
zări prin site
Înmulțite
mă bântuie
raze din plite
cad frunzele
Toamna din toamnă
pe cine condamnă
Costel Zăgan
Cerul parcă s-a deschis
Eminescu stă să vină
ca un vis parcă din vis
Dumnezeu îl ia de mână
Eminescu stă să vină
pământul este o floare
văzduhul parcă-i lumină
cuvîntul parcă ne doare
Pământul este o floare
ca un vis parcă din vis
stelele sunt la picioare
cerul parcă s-a deschis
Eminescu stă să vină
ca lumină din lumină
Costel Zăgan, CEZ(E)ISME II, publicat în Revista ”Agata literară”, 18 ianuarie 2015
.jpg)
