joi, 7 martie 2024

COSTEL ZĂGAN

Mâinile se roagă mângâind, iubito

Despre tine înfloreşte teiul
despre sânii tăi în floare
ceru-mbracă-n stele cheiul
valul mării rău mă doare

Despre sânii tăi în floare
toate florile-mi vorbesc
dragostea care pe care
demon cu chip îngeresc

Toate florile-mi vorbesc
ceru-mbracă-n stele cheiul
dorul meu prea omenesc
despre tine înfloreşte teiul

Despre sânii tăi în floare
îngerii nu pot să zboare

(din volumul „Cezeisme II”)

  

miercuri, 28 februarie 2024

PSALM RETRO

 Cred Doamne și te rog

ajută necredința mea

că sufletu-mi este olog

însângerată lacrima


Ajută necredința mea

singură îngenunchează

atâtea poate și nu vrea

din cer trimite-o rază


Singură îngenunchează

că sufletu-mi este olog

absurdul mă are-n pază

cred Doamne și te rog


Ajută necredința mea

că nu poate și nu vrea

COSTEL ZĂGAN, CEZEISME, 2008


marți, 24 octombrie 2023

SALT CU PARAȘUTA TOAMNEI


 Îți mângâi trupul înstelat

parc-aș pregăti o armă

de nu aș fi la tine-n pat

undeva într-o cazarmă


Parc-aș pregăti o armă

la control vine sergentul

cum strigă ia-o e alarmă

uite bombardamentul


La control vine sergentul

de nu aș fi la tine-n pat

strig cade firmamentul

să mângâi trupul înstelat


De parc-aș pregăti o armă

ucid toamna din cazarmă


Costel Zăgan, CEZ(E)ISME II




duminică, 17 septembrie 2023

DIN FRUNZĂ-N FRUNZĂ

 O frunză mai aproape de rai

o frunză mai departe de iad

Doamne și ce flăcău erai

Doamne până unde o să cad


O frunză mai departe de iad

o frunză mai sus de nori

spre mine mai caut un vad

n-o să-l găsesc de multe ori


O frunză mai sus de nori

Doamne și ce flăcău erai

aduni în cuvinte comori

o frunză mai aproape de rai


O frunză mai departe de iad

minus și plus ce frunze scad

Costel Zăgan, CEZ(E)ISME II




marți, 25 iulie 2023

PE RUTA PARADISULUI PIERDUT

 Cocoșul cântă ca găina

găina cântă ați ghicit

cât moara macină făina

încep și eu de la sfârșit


Găina cântă ați ghicit

zburdă lupii ca și mieii

și din rezervă scot un mit

nou contur să-i dau ideii


Zburdă lupii ca și mieii

cât moara macină făina

ajung la marginea femeii

cocoșul cântă ca găina


Găina cântă ați ghicit

în oul fără de sfârșit



Costel Zăgan, CEZ(E)ISME II




joi, 15 iunie 2023

 

Scriitori botoșăneni: ZĂGAN, COSTEL

Foto și text preluate integral din volumul ,,Scriitori și publiciști botoșăneni. Dicționar biobibliografic”, autor: Silvia Lazarovici, Editura Agata, Botoșani, 2013 (www.agata.ro)

                     Zagan,Costel ZĂGAN, COSTEL

n. 20 ian. 1958, sat Tudor Vladimirescu, com. Albeşti (Rînghileşti), jud. Botoşani

Poet. A absolvit gimnaziul în satul natal, Liceul „A.T. Laurian” din Botoşani, secţia reală (prom. 1977), Facultatea de Litere a Universităţii „Al.I. Cuza” din Iaşi (1984-1990).

Funcţionează ca profesor în comuna Albeşti, jud. Botoşani.

A colaborat la publicaţii periodice din Botoşani şi din ţară: debut în Clopotul (1977); Absolut CulturalCaiete botoşănene, Colloquium,Convorbiri literare, Familia, Flacăra, Hyperion-caiete botoşănene, Jurnalul de BotoşaniJurnalul de dimineaţăPoezia, Ţara de Sus ş.a.

Premiul revistei Steaua la Festivalul de poezie „Poemele luminii”, 1983, Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Moldova – Iaşi, 1995.

Figurează în antologia poeţilor botoşăneni de azi – Nord / antolog. Gellu Dorian (Botoşani: Axa, 2009) şi în Antologia antologiilor „Porni Luceafărul…” 1995-2010 (Botoşani: Axa, [2011]).

OPERAPoeme infracţionale (Botoşani: Dracos, 1995), Hiperbole blitz (Botoşani: Axa, 2005), Cezeisme (Botoşani: Axa, 2008), Gravitaţia sufletului. Poesis (Art-BookRix Edition, 2012).

REFERINŢE:

UNGUREANU,P. Costel Zăgan: A fi profesor la ţară…, Hyperion-caiete botoşănene, nr. 2, 2001; BOMHER,N. Costel Zăgan – „Cezeisme”, Ţara de Sus, nr. 1-2, 2008.

joi, 8 iunie 2023

ÎNGER SAU DEMON

 Doină cu efect întârziat

Doină cântec fără leac

pentru orișice bărbat

aduci nopțile în prag


Doină cântec fără leac

 ba-amantă ba nevastă

doar din veac în veac

vremea este atât castă


Ce amantă ce nevastă

pentru orișice bărbat

depărtarea ca o pastă

Doină cu efect întârziat


Doină cântec fără leac

adu demonul cel drag


Costel Zăgan, CEZ(E)ISME II


vineri, 7 aprilie 2023

VÂNZĂTOAREA DE NINSORI


Cum te dezbraci copacii dau în floare
și simt în piept văpaia unui crin
de la zăpadă sufletul se-aprinde oare
când te privesc și mor câte puțin
Și simt în piept văpaia unui crin
și trupul parcă-i flacără străină
între prea mult și iată prea puțin
ești noaptea devorată de lumină
Și trupul parcă-i flacără străină
de la zăpadă sufletul se-aprinde oare
și cine pentru cine dă lumină
stă noaptea sub această întrebare
Cum te dezbraci copacii dau în floare
de parcă i-ar aprinde o ninsoare
Costel Zăgan, ÎN AȘTEPTAREA SĂRUTULUI PROMIS, 2014
Ar putea fi o imagine cu 1 persoană şi Brandenburg Gate

Toate reacţiile:

miercuri, 8 martie 2023

CEZ(E)ISMOTECA

Oprește te rog poemul

ce să fac dacă se poate

soarele de azi blestemul

să-l învârtă ca pe roate


Ce să fac dacă se poate

femeia ca să-și rotescă

pe genunchi și pe coate

viața ei împărătească


Femeia să-și rodească


soarele de azi totemul

dintr-o dragoste firească

să înceapă chiar poemul


Ce să fac dacă se poate

lacrima să mi-o înnoade


Costel Zăgan, CEZ(E)ISME II

  Costel Zăgan


REGULĂ DE AUR

Despre tine
înflorește
teiul
iubito

depre tine
luminează
stelele
spre
dimineață

când
poeții
se retrag
spre
cer

cu
tot
cu
poeme

și
iubite
în
brață

ÎN AȘTEPTAREA SĂRUTULUI PROMIS, 2014

marți, 10 ianuarie 2023

miercuri, 14 decembrie 2022

 DEFINIŢII ERETICE DE COSTEL ZĂGAN

A


* "A" este vocala ce dechide toate gurile!


*

Absurdul este realitatea ieşită din ţâţâni.



* Adevărul este liantul şi fermentul unei prietenii.


* Aforismul este cel mai lapidar templu.


* Agricultură: cultură cu prefix la ţară.


* Amintirea nu-i partea erodată a prezentului, ci avanpostul lui.

definiţie
 
aforistică
 de Costel Zăgan din 
Inventeme
 (2 martie 2009)

* Arta: reducţia metaforică a realităţii.


* Autorul este un individ dubios: se naşte în fiecare dimineaţă din ultimul vis somnambul, mănâncă friptane lingvistice, bea ambrozie de cazan, vede în orice floare o femeie goală, se culcă, exact la miezul nopţii, pe ultimul raft al bibliotecii (cel mai aproape de nori) şi plânge, până a doua zi, amintindu-şi cum şi-a ratat copilăria pentru o păpuşă!


* George Bacovia: drumul cel mai scurt dintre plumb şi aur.


* Băutura este un fel de hârtie de turnesol a sincerităţii: trebuie uzată cu măsură!



imagine