miercuri, 14 decembrie 2022

 DEFINIŢII ERETICE DE COSTEL ZĂGAN

A


* "A" este vocala ce dechide toate gurile!


*

Absurdul este realitatea ieşită din ţâţâni.



* Adevărul este liantul şi fermentul unei prietenii.


* Aforismul este cel mai lapidar templu.


* Agricultură: cultură cu prefix la ţară.


* Amintirea nu-i partea erodată a prezentului, ci avanpostul lui.

definiţie
 
aforistică
 de Costel Zăgan din 
Inventeme
 (2 martie 2009)

* Arta: reducţia metaforică a realităţii.


* Autorul este un individ dubios: se naşte în fiecare dimineaţă din ultimul vis somnambul, mănâncă friptane lingvistice, bea ambrozie de cazan, vede în orice floare o femeie goală, se culcă, exact la miezul nopţii, pe ultimul raft al bibliotecii (cel mai aproape de nori) şi plânge, până a doua zi, amintindu-şi cum şi-a ratat copilăria pentru o păpuşă!


* George Bacovia: drumul cel mai scurt dintre plumb şi aur.


* Băutura este un fel de hârtie de turnesol a sincerităţii: trebuie uzată cu măsură!



imagine